Caracterizare climatologică
Iunie 2025
Temperatura medie a lunii iunie 2025 a avut valori cuprinse între 6,4 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 25,0 °C, la Calafat (figura 1). Cele mai mari valori, peste 24 °C, s-au înregistrat în jumătatea sudică a Olteniei, local, în sud-vestul Banatului și sudul Munteniei. Valori cuprinse între 22 și 24 °C s-au înregistrat în cea mai mare parte a Banatului, Crișanei, Munteniei, Dobrogei și Deltei Dunării, în jumătatea nordică a Olteniei, în sudul Moldovei și în lunca Mureșului. În majoritatea zonelor de deal și podiș, mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 18 și 22 °C. În zonele submontane și în majoritatea depresiunilor intramontane, valorile au fost cuprinse între 16 și 18 °C. Pe areale extinse din zonele montane, mediile lunare s-au încadrat între 10 și 16 °C, iar în zona montană înaltă (la peste 1800 m), mediile au scăzut sub 10 °C și local, sub 8 °C.
Temperatura medie lunară a aerului pe țară1 din iunie 2025 a avut valoarea de 22,1 °C, iar media pe țară a fost cu 2,1 °C mai mare față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020). Astfel, luna iunie 2025 se clasează pe locul al treilea în topul celor mai calde luni iunie din intervalul 1901–2025, după 2024 și 2019 (figurile 2 și 3).
Temperatura medie lunară a aerului pe țară2 calculată din datele de la 129 de stații meteorologice, din luna iunie 2025, a avut valoarea de 20,8 °C, fiind cu 2,0 °C mai mare față de mediana intervalului de referință (1991 – 2020), iar luna iunie 2025 se clasează și în acest caz, tot pe locul al treilea în topul celor mai calde luni iunie din intervalul 1961–2025 (figurile 4 și 5).
Temperatura medie lunară a aerului în București din iunie 2025 a avut valoarea de 24,1 °C (București-Filaret), fiind cu 2,1 °C mai mare față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020). Astfel, la stația meteorologică București-Filaret, luna iunie 2025 se află pe locul al treilea în topul celor mai calde luni din perioada 1901-2025, fiind depășită de anii 2024 și 2007 (figurile 6 și 7).
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna iunie 2025 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost pozitivă la toate stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie și a avut valori peste 1,5 °C la majoritatea dintre acestea. La 70 de stații meteorologice, cele mai multe situate în centrul, vestul și sud-vestul țării, abaterea a avut valori peste 2 °C. La 22 de stații meteorologice din Banat, Crișana, Oltenia și din lunca Mureșului, valorile acesteia au depășit 3 °C. Valoarea maximă a abaterii temperaturii medii a aerului a fost de 3,9 °C și s-a înregistrat la stația meteo Calafat (jud. Dolj).
Analizând încadrarea în clase de severitate termice a temperaturii medii lunare din iunie 2025 (figura 8), se poate observa că regimul termic a fost extrem de cald și foarte cald în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost cald în cea mai mare parte a Moldovei și Dobrogei, în jumătatea estică a Maramureșului, pe areale din estul și nord-estul Transilvaniei, dar și pe areale extinse din Muntenia, Delta Dunării și din zona montană. Local, în estul și nord-estul Moldovei și în estul Deltei Dunării, acesta s-a încadrat în limite normale.
Temperatura maximă lunară din iunie 2025, înregistrată la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, a fost de 40,4 °C, la Calafat, în 26 iunie. De asemenea, la alte 76 de stații meteorologice din țară, majoritatea situate Câmpia Română și în Câmpia de Vest, au fost înregistrate temperaturi maxime de peste 35 °C (zile caniculare) (figura 9). Cea mai mică temperatură maximă zilnică a aerului a fost de 3,7 °C, înregistrată la stația meteorologică Vf. Omu, în data de 14 iunie.
În luna iunie 2025 a fost egalată/depășită temperatura maximă absolută lunară, la 11 stații meteorologice (tabelul 1).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura maximă lunară (°C), maximă absolută | Data de producere | Temperatura maximă lunară (°C), iunie 2025 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Arad | 37,8 | 30.06.2022 | 37,8 | 26.06.2025 |
2 | Banloc | 37,8 | 24.06.2021 | 38,5 | 26.06.2025 |
3 | Craiova | 38,8 | 29.06.2017 | 39,2 | 26.06.2025 |
4 | Drobeta-Turnu Severin | 39,1 | 26.06.2007 | 39,6 | 26.06.2025 |
5 | Fundata | 26,8 | 25.06.2021 | 27,1 | 27.06.2025 |
6 | Gorgova | 35,0 | 21.06.2012 | 35,8 | 24.06.2025 |
7 | Jimbolia | 38,0 | 24.06.2021 | 39,2 | 26.06.2025 |
8 | Mahmudia | 34,6 | 24.06.2002 | 36,3 | 24.06.2025 |
9 | Slatina | 38,9 | 29.06.2017 | 39,0 | 26.06.2025 |
10 | Stolnici | 37,8 | 20.06.2024 | 37,8 | 26.06.2025 |
11 | Voineasa | 33,8 | 13.06.2000 | 34,2 | 26.06.2025 |
Temperatura minimă lunară, -1,9 °C, s-a înregistrat la stația meteorologică Vf. Omu, în ziua de 21 iunie. Cea mai ridicată temperatură minimă a aerului a fost de 25,0°C, la stația meteorologică Șiria (jud. Arad), în ziua de 26 iunie.
O caracteristică importantă a acestei luni a fost numărul mare de zile de vară, zile tropicale și caniculare, pe parcursul valului de căldură ce s-a manifestat pe teritoriul țării.
Cele mai multe zile de vară (temperatura maximă ≥ 25 °C), peste 25, s-au înregistrat în majoritatea zonelor din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, pe areale extinse din Crișana, în vestul Maramureșului, sudul Moldovei și sud vestul Transilvaniei. În rest, acestea au fost între 16 și 25 zile (figura 10). La stațiile din zona montană nu s-au înregistrat zile de vară sau izolat, maxim una. Valoarea maximă, 30 zile de vară, s-a înregistrat la 26 de stații meteorologice.
Analiza abaterii numărului de zile de vară din iunie 2025 față de media intervalului de referință standard (1991 - 2020) indică o anomalie pozitivă în cea mai mare parte a țării și doar în zonele montane aceasta s-a încadrat în limite normale (figura 11). Cele mai mari valori ale abaterii pozitive, de peste 12 zile, s-au înregistrat local, în sud-vestul Transilvaniei, în nord-vestul Olteniei și în sudul Banatului. În cea mai mare parte a țării, abaterea pozitivă a avut valori cuprinse în intervalul 4 - 12 zile.
Zile tropicale (temperatura maximă ≥ 30 °C ) s-au înregistrat în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, pe areale extinse din Moldova, Banat, Crișana și Transilvania și în vestul Maramureșului (figura 12). Cele mai multe astfel de zile, peste 21, au fost sudul, sud-vestul și centrul Olteniei și în sud-vestul extrem al Munteniei. Cel mai mare număr de zile tropicale a fost 26, la Calafat.
Analiza abaterii numărului de zile tropicale din iunie 2025 față de media intervalului de referință standard (1991 - 2020) indică anomalii pozitive mari, peste 12, pe areale din Oltenia și local, în Banat și Transilvania. Anomalii situate în intervalul 4 – 12 zile au fost înregistrate în Muntenia, Dobrogea, sudul și nordul Moldovei, sudul, vestul și centrul Transilvaniei, Banat, pe areale extinse din Crișana și în jumătatea de vest a Maramureșului (figura 13).
Zile caniculare (temperatura maximă ≥ 35 °C) au fost înregistrate în sudul și vestul țării, valorile acestora fiind, în general, între unu și cinci. În sud-vestul extrem al Olteniei au fost înregistrate 7 – 10 zile (figura 14), cea mai mare valoare, 10 zile, fiind înregistrată la Calafat.
Analiza abaterii numărului de zile caniculare din iunie 2025 față de media intervalului de referință standard (1991 - 2020) indică anomalii pozitive între 1 și 5 zile (figura 15). Valori mai mari de 5 zile au fost înregistrate în su-vestul extrem al Olteniei.
Ca urmare a avansului unei dorsale anticiclonice care a antrenat o masă de aer extrem de caldă din nordul Africii către estul Europei, luna iunie 2025 s-a remarcat prin persistența unui val de căldură, ce a afectat peste 70% din suprafața României. În acest interval, temperaturile maxime au depășit 40 °C, iar durata maximă a valului de căldură a fost de 7 zile consecutive (figura 16). Valul de căldură din această lună nu s-a remarcat printr-o durată mare comparativ cu evenimentele înregistrate în anii anteriori (2019, 2024). Totuși în timpul acestuia temperaturile maxime atinse au fost deosebite (peste 40 °C), plasând acest eveniment pe locul al doilea din punct de vedere termic.
Cantitatea totală de precipitații din luna iunie 2025 (figura 17) a avut valori sub 20 mm în cea mai mare parte a țării (105 stații meteorologice). La 70 de stații meteorologice, majoritatea localizate în Banat, Crișana, sudul Moldovei, Dobrogea, Delta Dunării, sudul Transilvaniei, nordul și vestul Olteniei și în estul Munteniei, cantitatea totală de precipitații a avut valori sub 10 mm. La 40 de stații din aceste regiuni cantitatea lunară nu a depășit 5 mm. Valori cuprinse între 11 - 50 mm, s-au înregistrat în zona montană, în Maramureș, pe areale extinse din Moldova, Transilvania și Muntenia, în sudul și estul Olteniei și local, în Banat și Crișana. Valori peste 50 mm s-au înregistrat în unele zone montane și local, în Muntenia și Moldova. Cea mai mare cantitate totală, respectiv 107,6 mm, s-a înregistrat la stația meteorologică București-Filaret, iar cea mai mare valoare a cantității maxime de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost de 56,0 mm și s-a înregistrat tot la București-Filaret, în ziua de 10 iunie.
Cantitatea totală de precipitații medie pe țară3 din luna iunie 2025 a avut valoarea de 18,9 mm, fiind cu 78,2 % mai mică față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020) (figurile 18 și 19). Astfel, iunie 2025 se află pe primul loc în topul celor mai secetoase luni iunie din intervalul 1961 – 2025. Pe primele locuri în topul celor mai secetoase luni iunie din intervalul 1961 – 2025, se situează și anii 2000, 2003 și 2022, dar și 1968 și 1987.
Abaterea cantității de precipitații din luna iunie 2025 față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020), calculată în procente, a fost negativă la toate stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, cu excepția stației București-Filaret. La 43 de stații meteorologice, distribuite în toate regiunile țării, abaterea negativă a depășit 90 %. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost de 99,9 %, la Călărași. La București-Filaret, abaterea pozitivă a avut valoarea de 68,2 %.
Analizând încadrarea în clase de severitate pluviometrice a cantităților lunare de precipitații din iunie 2025, se observă că regimul pluviometric a fost extrem de deficitar în cea mai mare parte a țării (figura 20). Acesta a fost deficitar și foarte deficitar pe areale extinse din Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și Delta Dunării și local, în Maramureș, Transilvania, Crișana și în zona montană. Local, în Muntenia, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale, iar izolat, în București, acesta a fost excedentar.
Deși luna iunie 2025 a fost cea mai secetoasă din intervalul 1961-2025, local instabilitatea atmosferică a fost accentuată, pe fondul acesteia producându-se vijelii însoțite de căderi de grindină și măzăriche, în unele zone chiar cu depunerea unui strat consistent de greloane de gheață. Astfel, s-au înregistrat căderi de grindină preponderent în Moldova, dar izolat și în Transilvania, Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia (figura 21).
Au fost identificate 35 de areale/localități în care a căzut grindină, datele fiind preluate din surse multiple și validate ulterior. Pe lângă măsurătorile realizate la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, au fost utilizate și informații provenite de la European Severe Storms Laboratory (European Severe Weather Database), Intervenții Active în Atmosferă S.A., precum și de pe grupurile Furtuni România, Severe Weather Alert România, RAW Meteo, Meteoplus și Oltenia Weather Alert (vezi date).
Cele mai multe căderi de grindină au fost raportate în județul Iași.
Diametrul maxim al grelonului de grindină a fost de 8,0 cm, raportat în localitatea Leghin (comuna Pipirig) din județul Neamț.
Colectiv de lucru - Serviciul de Climatologie: Vlad Amihăesei, Adrian Irașoc, Mădălina Moise, Monica Gabriela Paraschiv, Dana Micu, Alexandru Dumitrescu