Caracterizare climatologică

Aprilie 2021


Temperatura medie a lunii aprilie 2021 a avut valori cuprinse între -5,7 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 10,1 °C, la stațiile meteorologice București-Filaret, Călărași și Drobeta-Turnu Severin (figura 1). Cele mai mari valori, peste 8 °C, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei, Dobrogei, Banatului și Crișanei, în sudul și estul Moldovei, vestul Maramureșului și local, în Transilvania. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 4 și 8 °C pe areale extinse din Moldova, Transilvania și Maramureș, în sudul și estul Banatului și Crișanei, nordul Olteniei și Munteniei și local, în nordul Dobrogei. Valorile temperaturii medii lunare au fost negative doar în zona montană, fiind cuprinse între -4 și 0 °C, iar pe crestele înalte, acestea au avut valori sub -4 °C, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la -5,7 °C.

Abaterea temperaturii medii a aerului din luna aprilie 2021 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost negativă în toate regiunile țării. Valorile abaterilor negative au depășit 2,0 °C în aproape toată țara. Abateri cuprinse între -2,0 și -0,8 °C s-au înregistrat doar în Dobrogea, sud-estul Munteniei și Moldovei și izolat, în unele zone montane. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 3,6°C și s-a înregistrat la stația meteorologică Siria. Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna aprilie 2021, se poate observa că regimul termic a fost extrem de rece în aproape toată țara (figura 2). Regimul termic a fost foarte rece în nordul Dobrogei, sud-estul extrem al Munteniei și Moldovei și local, în zona montană. Acesta a fost rece în cea mai mare parte a Dobrogei, în Delta Dunării și izolat în zona montană.

Cantitatea totală de precipitații din luna aprilie 2021 a avut valori ridicate, peste 50 mm, în cea mai mare parte a Transilvaniei și Maramureșului, în estul Crișanei, sudul Banatului, nordul Olteniei și Munteniei, local în estul Munteniei și Dobrogei, precum și în zonele montane (figura 3). Cantităţi de precipitaţii sub 50 mm au fost înregistrate pe areale extinse din Moldova, Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea și Delta Dunării, în vestul Crișanei și Maramureșului, local în centrul și sudul Transilvaniei și în unele zone montane. Pe areale restrânse din Carpați, cantitatea de precipitaţii a depăşit 100 mm. Cea mai mare valoare a cantităţii totale de precipitaţii din luna aprilie 2021 a fost de 135,9 mm, înregistrată la stația meteorologică Stâna de Vale.

Abaterea cantității de precipitații din luna aprilie 2021 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020), calculată în procente, a fost pozitivă în Dobrogea, Maramureș, pe areale extinse din Transilvania și zona montană, local în Muntenia și izolat, în Moldova, Oltenia și Crișana. Valori ridicate ale abaterii pozitive, peste 100%, s-au înregistrat la stațiile meteorologice din zona de litoral și izolat, în Carpații Orientali. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 133,9%, la stația meteorologică Constanța.

Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna aprilie 2021, se constată că regimul pluviometric a fost deficitar pe areale extinse din Banat, în nord-estul Moldovei, sudul și sud-vestul Olteniei, sud-estul Munteniei, local în vestul Crișanei și izolat, în Transilvania, partea sudică a Moldovei și în zona montană (figura 4). Regimul pluviometric a fost excedentar pe areale extinse din Transilvania și Maramureș, în nord-estul și sud-vestul Munteniei, în jumătatea sudică a Dobrogei și Delta Dunării și izolat, în Oltenia și în zona montană. Acesta a fost foarte excedentar și extrem de excedentar doar la câteva stații meteorologice din Maramureș, Transilvania și Carpații Orientali. În rest, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale.

În luna aprilie 2021 a fost depășită temperatura minimă lunară, minimă absolută, la două stații meteorologice (tabelul 1), cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută, la o stație meteorologică (tabelul 2) și cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore, maximă absolută, la o stație meteorologică (tabelul 3).


Tabelul 1. Stațiile meteorologice unde au fost înregistrate temperaturi minime lunare mai mici faţă de minima absolută a lunii aprilie, din perioada de referință 1900-2020.
Nr. crt. Stația meteorologică Temperatura minimă lunară (°C), minimă absolută (1900 – 2020) Data de producere Temperatura minimă lunară (°C) (aprilie 2021) Data de producere
1 Borod -6,0 09.04.2003 -6,2 08.04.2021
2 Polovragi -5,1 12.04.1995 -5,4 08.04.2021


Tabelul 2. Stațiile meteorologice unde au fost înregistrate cantități de precipitații lunare mai mari faţă de maxima absolută a lunii aprilie.
Nr. crt. Stația meteorologică Cantitatea lunară de precipitații (mm), maximă absolută Anul producerii Cantitatea lunară de precipitații (mm) - aprilie 2021
1 Târgu Lăpuș 93,2 2008 103,6


Tabelul 3. Stațiile meteorologice unde au fost înregistrate cantități de precipitații maxime în 24 de ore mai mari faţă de cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore, maximă absolută a lunii aprilie.
Nr. crt. Stația meteorologică Cantitatea de precipitații în 24 de ore (mm), maximă absolută Data de producere Cantitatea de precipitații maximă în 24 de ore (mm) - aprilie 2021 Data de producere
1 Târnăveni 22,4 04.04.2013 31,2 14.04.2021


Figura 1: Temperatura medie lunară - aprilie 2021


Figura 2: Regionarea claselor de severitate a anomaliilor termice din aprilie 2021, determinate prin metoda percentilelor


Figura 3: Cantitatea lunară de precipitații – aprilie 2021


Figura 4: Regionarea claselor de severitate a abaterilor pluviometrice (%) din aprilie 2021, determinate prin metoda percentilelor