Caracterizare climatologică multianuală 1961-2021

Aprilie


Luna aprilie este o lună reprezentativă de primăvară, mai stabilă decât luna precedentă, martie. Fenomenele specifice iernii sunt rar resimţite, iar fenomenele extreme de vară au o frecvenţă foarte redusă. Sub influenţa dominantă a circulaţiei aerului dinspre vest şi sud-vest şi ca o consecinţă a schimbărilor în distribuţia centrilor barici de pe continentul european, temperatura medie lunară a aerului înregistrează un salt evident faţă de lunile anterioare.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961–2021, la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii aprilie are valori pozitive în cea mai mare parte a teritoriului României (figura 1). Cele mai ridicate valori medii de temperatură, peste 12 °C, se înregistrează în sudul și sud-vestul țării. În Câmpia Română, Câmpia de Vest, în zonele joase de luncă din Transilvania (Culoarul Mureșului) și din Moldova, dar şi în mare parte din Dobrogea, temperatura medie este cuprinsă între 10 și 12 °C. În zonele de podiş din Moldova şi Transilvania, precum şi în dealurile subcarpatice, valorile medii de temperatură se încadrează între 8 şi 10 °C. De la poalele munţilor și până la altitudini de 1000 m, temperatura medie este cuprinsă între 2 şi 6 °C. La altitudini mai mari de 1000 m, valorile medii de temperatură scad constant, dar menţinându-se pozitive până la aproximativ 1500 m. În masivele înalte din Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Orientali acestea scad sub 0 °C, ajungând la -2 °C pe piscurile cele mai înalte.

Temperatura maximă absolută a lunii aprilie în România este 35,5 ºC, înregistrată la Bechet, în 10 aprilie 1985 (tabelul 1). În aceeaşi zi, maxima la Bucureşti a fost de 31,6 ºC, înregistrată la Bucureşti Filaret. Menţionăm că în luna aprilie 1985, mai ales în jumătatea de sud a României, temperaturile maxime absolute au depăşit 30,0 ºC la peste 20 de staţii meteorologice.

Temperatura maximă absolută a lunii aprilie, la Bucureşti, este de 34,4 ºC, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în 26 aprilie 1934 (tabelul 2). La stația meteorologică Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a fost înregistrată în 6 aprilie 1998 și are valoarea de 32,2 ºC, iar la Bucureşti-Afumaţi, aceasta s-a înregistrat în 17 aprilie 1956 și este 31,6 ºC.

Ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime absolute mari în luna aprilie, peste 25 ºC, au fost: 2013, 2012, 2007, 1998, 1989, 1985, 1950, 1934, etc. Printre anii cu cele mai calde luni aprilie se enumeră: 1968, 1989, 2000, 2016, 2018 etc. (tabelul 3).

Temperatura minimă absolută a lunii aprilie în România este -26,0 ºC şi a fost înregistrată în zilele de 1, 3, 4, 8 şi 15 aprilie 1940, la staţia meteorologică Vf. Omu (tabelul 1).

Temperaturi minime foarte scăzute, în luna aprilie, s-au mai înregistrat în anii: 2003, 1997, 1963, 1957,1954, 1940, 1929. Anul 2003 s-a remarcat prin numărul mare de staţii meteorologice, 52, la care au fost înregistrate temperaturi minime absolute ale respectivelor staţii, cu precădere în perioada 7 – 9 aprilie, valorile fiind sub -18,0 ºC în zona montană (-18,4 ºC la Vf. Ţarcu, -16,4 ºC la Bâlea-Lac, -16,2 ºC la Vlădeasa 1800) şi sub -12,0 ºC în zonele mai joase (-11,1 ºC la Sibiu, -11,0 ºC la Roşia Montană, -9,6 ºC la Sânnicolau Mare).

În topul anilor cu cele mai reci luni aprilie se află: 1965, 1974, 1980, 1982, 1997, 2021 etc. (tabelul 4).

La Bucureşti, minima absolută a lunii aprilie este -9,5 ºC, înregistrată în data de 6 aprilie 1929, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. La stația meteorologică Bucureşti-Filaret, minima absolută a fost înregistrată în 2 aprilie 1923 și are valoarea de -5,5 ºC (tabelul 2), iar la Bucureşti-Afumaţi, aceasta s-a înregistrat în 4 aprilie 2004 și este -3,8 ºC.

Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna aprilie se remarcă prin creştera intensităţii acestora, ca urmare a apariţiei averselor de ploaie, însoţite uneori şi de descărcări electrice.

Din datele înregistrate în perioada 1961–2021 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale din aprilie au valori sub 40 mm în Bărăgan şi Dobrogea, acestea coborând sub 30 mm în Delta Dunării (figura 2). Precipitaţiile cresc semnificativ, din sud-estul ţării către nord-vestul acesteia, dar şi odată cu creşterea altitudinii. Astfel, în cea mai mare parte a Câmpiei Române, Câmpiei de Vest, Podişului Moldovei şi cel al Transilvaniei, valorile medii multianuale ale cantităţii de precipitaţii ajung la 50 mm. Arealul munţilor și cel subcarpatic sunt caracterizate de valori ce pot ajunge la 75 mm. În masivele muntoase înalte, mediile lunare multianuale depăşesc 75 mm .

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din aprilie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 280,0 mm, la Vf. Omu, în anul 1932 (tabelul 1).

La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din aprilie este de 160,4 mm, înregistrată la Bucureşti-Băneasa, în anul 1997. În acelaşi an a fost înregistrată şi maxima absolută la staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Filaret, aceasta fiind 159,7 mm, respectiv 159,2 mm.

Menţionăm şi câțiva ani în care s-au înregistrat precipitaţii abundente în luna aprilie, multe dintre valori fiind maxime absolute ale staţiilor: 2014, 2005, 1997, 1984, 1977.

Printre anii cu cele mai ploioase luni aprilie se enumeră: 1977, 1997, 1999, 2008, 2014 etc. (tabelul 5). În topul anilor cu cele mai secetoase luni aprilie se află: 1968, 2007, 2009, 2018, 2020 etc. (tabelul 6).

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, la staţiile meteorologice din România, este 110,4 mm, înregistrată la Păltiniş, în 24 aprilie 1933 (tabelul 1).

La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 60,0 mm, înregistrată în 18 aprilie 1988, la Bucureşti-Afumaţi. La București-Băneasa, maxima absolută de precipitații căzută în 24 de ore este 45,8 mm, înregistrată în 15.04.1996, iar la București-Filaret maxima este 39,8 mm, înregistrată în 25.04.1977 și 02.04.1997.


Tabelul 1. Valori absolute pe țară, înregistrate în luna aprilie, ale temperaturii maxime și minime lunare, respectiv ale cantității maxime lunare de precipitații și ale cantității maxime de precipitații căzute în 24 de ore
Parametrul Valoarea Staţia meteorologică Data de producere
Temperatura maximă absolută 35,5°C Bechet 10 aprilie 1985
Temperatura minimă absolută -26,0°C Vf. Omu 1, 3, 4, 8, 15 aprilie 1940
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii 280,0 mm Vf. Omu aprilie 1932
Cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore 110,4 mm Păltiniş 24 aprilie 1933


Figura 1: Temperatura medie lunară multianuală (1961-2021) - Aprilie


Figura 2: Cantitatea medie lunară de precipitații, medie multianuală (1961-2021) - Aprilie


Tabelul 2. Date referitoare la temperatura aerului (maxima și minima absolută lunară, respectiv media lunară multianuală) și la precipitațiile atmosferice (maxima absolută lunară, media lunară multianuală și maxima absolută în 24 de ore) din luna aprilie, pentru 13 stații meteorologice repartizate uniform pe teritoriul României
Temperatura aerului (°C)
Precipitații atmosferice (mm)
Stația meteorologică Maxima absolută/Anul Media lunară multianuală (1961-2021) Minima absolută/Anul Cantitatea lunară maximă absolută/Anul Cantitatea lunară, medie multianuală (1961-2021) Cantitatea maximă absolută căzută în 24 ore/Anul
București-Filaret 34,4/1934 12,1 -5,5/1923 159,2/1997 47,6 39,8/1977;1997
Buzău 32,0/1899 11,4 -5,3/1944; 2003 127,9/1937 40,8 38,8/1958
Ceahlău Toaca 18,7/2013 -0,5 -15,6/2003 135,1/1977 52,9 62,4/2017
Cluj-Napoca 30,2/1926; 1950 9,7 -8,4/1923 126,8/2005 47,1 42,2/1925
Constanţa 31,9/1985 10,4 -5,0/1941 (Constanţa Coastă) 108,6/2008 31,1 61,2/2008
Craiova 31,8/1985 11,6 -5,5/1913; 1894 125,0/2014 49,9 77,6/2003
Iaşi 31,8/2013 10,6 -9,4/1963 119,5/1937 48,3 47,4/2005
Satu Mare 30,8/2012 10,6 -8,2/2020 107,7/1989 42,9 53,4/1940
Semenic 21,0/2013 2,9 -14,0/2003 232,1/2012 90,8 69,3/1966
Tg. Mureş 32,5/1934 10,3 -7,5/1929 102,8/2010 48,1 41,6/2001
Timişoara 32,2/2013 11,7 -5,7/2002; 2003 154,4/2005 47,9 63,0/2005
Vf. Omu 12,8/1986 -3,9 -26,0/1940 280,0/1932 75,4 64,0/1932
Vlădeasa 1800 19,7/2013 0,0 -16,2/2003 151,0/1977 73,3 33,9/2011



Tabelul 3. Topul anilor cu cele mai calde luni aprilie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Temperatura medie lunară (ºC) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (ºC)
1 2018 14,1 4,3
2 2016 12,1 2,3
3 2000 11,9 2,1
4 1989 11,8 2,0
5 1968 11,7 1,9
6 1961 11,5 1,7
7 1972, 1986, 2012 11,3 1,5
8 2013 11,2 1,4
9 1983, 1998, 2009 11,1 1,3
10 1966 10,9 1,1



Tabelul 4. Topul anilor cu cele mai reci luni aprilie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Temperatura medie lunară (ºC) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (ºC)
1 1997 5,1 -4,7
2 1965 6,3 -3,5
3 1982 6,7 -3,1
4 1974 6,9 -2,9
5 1980 7,3 -2,5
6 1981 7,5 -2,3
7 1969, 1988 7,6 -2,2
8 1984, 1987, 2003 7,7 -2,1
9 1979 7,9 -1,9
10 1991 8,0 -1,8



Tabelul 5. Topul anilor cu cele mai ploioase luni aprilie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Cantitatea lunară de precipitații (mm) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (%)
1 1997 88,0 83
2 2014 84,6 76
3 1977 79,5 66
4 2008 76,5 59
5 1999 75,4 57
6 2012 74,6 55
7 2005 72,7 51
8 2006 71,2 48
9 2001 67,3 40
10 1975 65,1 36



Tabelul 6. Topul anilor cu cele mai secetoase luni aprilie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Cantitatea lunară de precipitații (mm) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (%)
1 2020 12,8 -73
2 2007 14,9 -69
3 1968 17,5 -64
4 2009 17,9 -63
5 2018 19,7 -59
6 2002 32,9 -31
7 1971 33,4 -30
8 1963 35,3 -26
9 1983 36,1 -25
10 1969 37,0 -23