Intervalul : conform textelor
Zonele afectate : conform textelor și hărții
Fenomene : conform textelor
Mesaj :
INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 21 august, ora 10 – 24 august, ora 10 Fenomene vizate: val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, nopți tropicale, instabilitate atmosferică Zone afectate: conform textului
Valul de căldură se va intensifica vineri (21 august) în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice, sâmbătă (22 august) va persista, dar va diminua în intensitate, iar duminică (23 august) se va restrânge spre sudul și sud-estul țării. Va fi caniculă și disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități, vineri și sâmbătă în cea mai mare parte a țării, iar duminică în sudul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și vor fi cuprinse între 33 și 40 de grade, iar nopțile se vor menține tropicale cu temperaturi minime în general de 19...22 de grade. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, sâmbătă (22 august) în zona de munte și pe arii restrânse în centrul, nordul și nord-estul teritoriului, iar duminică (23 august) local la munte și în sudul țării și pe alocuri în rest. Aceasta se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală în general de 50...55 km/h) și izolat vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă, îndeosebi în intervale scurte de timp vor fi de 10...15 l/mp, și izolat vor depăși 25 l/mp.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN Interval de valabilitate: 21 august, ora 10 – 22 august, ora 10 Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală Zone afectate: jumătatea de sud a Moldovei, nordul, centrul și estul Munteniei
Vineri (21 august), în jumătatea de sud a Moldovei și în nordul, centrul și estul Munteniei temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și se vor situa în general între 34 și 37 de grade, va fi caniculă, disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Izolat noaptea va fi tropicală, cu minime în jurul a 20 de grade.
COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 21 august, ora 10 – 22 august, ora 10 Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat, noapte tropicală Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei și sud-vestul Munteniei
În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei și sud-vestul Munteniei vor fi temperaturi maxime deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade, iar cu totul izolat în sudul și sud-vestul Olteniei se vor atinge 39...40 de grade. Local noaptea va fi tropicală, cu minime de 18...22 de grade.
|